Program Psihonutiție

Psihonutriția este o abordare terapeutică nouă, interdisciplinară, cu rezultate excelente în procesul de slăbire, de schimbare a stilului de viață și de menținere a unei greutăți sănătoase pe termen lung. Un program de psihonutriție constă în colaborarea strânsă dintre psiholog și specialistul în nutriție, cu scopul de a-ți oferi susținerea necesară pe toate planurile, astfel încât să îți atingi obiectivele în mod eficient și durabil. Dacă îți dorești să adopți un stil de viață sănătos, echilibrat, și să te simți împlinit și fericit în propriul corp, abordarea propusă de psihonutriție este ideală pentru tine.

Am dezvoltat un astfel de program împreună cu Maria Spiridon, nutriționist și dietetician cu o bogată experiență clinică și rezultate remarcabile. Perioada de deschidere și de acomodare durează 5 săptămâni și se desfășoară astfel:

Săptămâna 1:
• O ședință de evaluare psihologică de 60 de minute
• O ședință de consiliere psihologică de 45 de minute în cadrul căreia vom stabili obiectivele și vom elabora planul de intervenție pentru atingerea acestora
• O consultație de 60 de minute cu consilierul în nutriție pentru evaluarea parametrilor corporali și pentru stabilirea unui plan nutrițional personalizat.

Săptămânile 2, 3 și 4:
• Câte o ședință săptămânală de consiliere psihologică de 45 minute conform planului de intervenție psihologică, cu scopul de a bifa obiectivele stabilite

Săptămâna 5:
• O ședință de consiliere psihologică de 45 minute
• O consultație cu consilierul în nutriție pentru monitorizarea procesului de slăbire și de schimbare a stilului de viață

După această perioadă de acomodare, este recomandat să continuăm programul, pe baza unui plan personalizat, până în momentul în care ți-ai atins obiectivele și poți menține un echilibru în stilul tău de viață, fără susținerea din exterior.

Cum a apărut ideea acestui program?

Totul a pornit în urma solicitărilor într-un număr din ce în ce mai mare din partea femeilor însărcinate cu tendință de îngrășare, sau a celor care își doreau să obțină o sarcină, paciente cărora medicii ginecologi care le monitorizează evoluția sarcinii le recomandă să slăbească și să adopte un stil de viață sănătos, cu scopul de a duce cu bine sarcina la termen sau de a obține o sarcină și de a se bucura de o stare optimă de sănătate – atât ele, cât și bebelușii care aveau să vină pe lume. Pentru atingerea acestor obiective într-un timp relativ scurt și stabilirea unui echilibru fizic, psihic și nutrițional, a apărut ideea colaborării dintre medicii ginecologi și de alte specialități (nutriționist, endocrinolog etc.) și psiholog.

În cuplurile care se luptă cu infertilitatea, ambii parteneri pot avea nevoie de consiliere și de sprijin din partea unei echipe multidisciplinare, pentru a reuși să își îndeplinescă visul de a avea un copil. La rândul lor, femeile însărcinate traversează o etapă de schimbare majoră. Iar modificările fizice reprezintă numai partea care se vede cu ochiul liber. Există însă și o altă latură a acestei transformări, care nu se vede la suprafață, ci se petrece în profunzime și implică nivelul psihic și pe cel emoțional, în strânsă conexiune cu schimbările hormonale. Toate aceste lucruri pot deveni greu de asimilat și de gestionat fără sprijinul specialiștilor.

Bineînțeles, creșterea în greutate în timpul sarcinii este inevitabilă. Dar, atunci când se produce în exces, poate conduce la obezitate, o condiție cu impact major asupra sănătății mamei și a copilului. De fapt, tendința de îngrășare poate preceda sarcina, acesta fiind doar momentul declanșator. Obezitatea la femeile de vârstă fertilă crește riscul de apariție a unor complicații grave, precum diabetul gestațional, preeclampsia (hipertensiune arterială survenită în a doua parte a sarcinii), infecțiile multiple etc. De asemenea, obezitatea este asociată cu scăderea drastică a fertilității la ambii parteneri.

Dar acesta a fost doar începutul, pentru că ulterior am extins sfera sprijinului multidisciplinar și către alte categorii de pacienți dornici să se debaraseze de surplusul de kilograme și să se vindece de condițiile medicale asociate, pentru a duce o viață echilibrată și, nu în ultimul rând, pentru a-și recăpăta stima de sine.

Care este legătura dintre gânduri, emoții și mâncare?

Ceea ce gândim și simțim și obiceiurile noastre alimentare se află într-o relație puternică de interdependență. Tulburările alimentare, precum anorexia, bulimia, hiperfagia, purjarea, ortorexia și altele, pot apărea ca o consecință a unor afecțiuni medicale de natură fiziopatologică. Sau se pot manifesta pur și simplu pe fondul unei suferințe psihologice.

Însă sfera obiceiurilor alimentare problematice nu se oprește la aceste extreme, ci implică multe tipuri de comportamente aparent firești, dar care ne influențează greutatea, sănătatea fizică în general, viața socială, cea profesională și climatul emoțional. Este vorba despre mâncatul compulsiv, despre evitarea sau restricționarea aportului alimentar, despre mâncatul nocturn, alimentația în exces, limitarea la anumite categorii de alimente. Aceste obiceiuri dăunătoare pot reprezenta expresia unei suferințe interioare sau pot fi un mecanism de diminuare a acelei probleme. Suportul psihologic joacă un rol esențial în astfel de cazuri, iar psihonutriția propune o soluție integrativă. Nu se pot trata numai tulburările alimentare, fluctuațiile în greutate, supraponderabilitatea, obezitatea, subponderabilitatea, ci și latura psihologică și emoțională a persoanei afectate.

Rolul meu, în calitate de psiholog, este să te ajut să identifici și să îți înțelegi gândurile, emoțiile, credințele, comportamentele cu privire la alimentație, greutate și imaginea corporală, detectând legăturile dintre ele și schimbându-ți obiceiurile alimentare disfuncționale. Te voi susține în demersul de înlocuire a acestora cu obiceiuri sănătoase, vom gestiona împreună recăderile și vei deprinde abilitățile necesare pentru a dezvolta o relație sănătoasă cu mâncarea. De asemenea, cu ajutorul tehnicilor și metodelor specifice intervenției psihologice, îți vei recăpăta și consolida stima de sine, înlocuind în același timp imaginea negativă despre propriul corp cu una pozitivă, de acceptare.