Durerea este definită ca o experiență senzorială și emoțională neplăcută, asociată leziunilor tisulare reale sau potențiale. De asemenea, putem spune că durerea are caracter subiectiv și multidimensional. Percepția durerii este influențată de diverși factori psihosociali: starea emoțională, contextul social, caracteristicile de mediu, antecedentele socio-culturale, credințele personale și semnificația pe care o atribuim senzațiilor resimțite.
Durerea cronică este asociată cu o boală prelungită sau poate fi un simptom destul de sever al unei afecțiuni recurente, care durează trei luni sau mai mult. Acest tip de durere nu are valoare adaptativă/biologică și persistă dincolo de timpul normal de vindecare.
Factorii implicați în cercul vicios care generează cronicitate dureroasă sunt multipli și complecși, la fel ca și potențialele efecte ale acesteia. Durerea cronică poate interfera cu sfera fizică, cu planul emoțional, dar și cu relațiile interpersonale sau cu contextul socio-profesional în care se află persoana afectată. Este însoțită de tulburări de dispoziție, tulburări de somn, suferință psihologică și tulburări cognitive. Specialiștii au descoperit faptul că pacienții care urmează tratamente pentru durere cronică se confruntă cu probleme de memorie și de concentrare, cu provocări în îndeplinirea sarcinilor zilnice și cu dificultăți cognitive care pot duce la accidente minore în viața de zi cu zi. De asemenea, durerea cronică determină apariția deficitului de atenție și scăderea vitezei psihomotorii și de procesare a informațiilor. Mai mult, studiile sugerează că durerea cronică poate afecta funcțiile executive ale creierului, un set de procese cognitive de nivel superior care ne permit să adoptăm un comportament flexibil și să ne adaptăm la mediul în care trăim.
Durerea cronică pelvină este definită în aceeași termeni generali amintiți anterior. Concret, vorbim despre o durere continuă care durează peste șase luni și care este suficient de severă pentru a duce la dizabilitate și pentru a justifica o intervenție medicală. Se poate localiza la nivelul bazinului, al peretelui abdominal anterior sau în partea inferioară a spatelui.
Durerea cronică pelvină la femei se manifestă în patologiile ginecologice – precum dispareunia, dismenoreea și endometrioza –, dar poate fi determinată și de factori urologici, gastrointestinali, musculo-scheletici și psihologici. Prin urmare, fiecare caz în parte necesită o evaluare clinică exhaustivă din punct de vedere medical, chirurgical și psihologic, precum și tratamente asociate acestei evaluări.
Comparativ cu alte patologii ginecologice, durerea cronică pelvină produce repercusiuni fizice și psihologice cu impact mai puternic în viața femeilor afectate. Acestei condiții îi sunt specifice mai multe variabile psihologice, cum ar fi: credințele și percepțiile legate de durerea resimțită, depresia, anxietatea, tulburările de somn, tulburările sexuale, ostilitatea, tulburarea de stres posttraumatic, somatizarea și disocierea.
Credințele legate de durerea cronică pelvină
Majoritatea femeilor care suferă de durere cronică pelvină dezvoltă cogniții negative cu privire la starea lor. Acestea îmbracă forma gândurilor verbale și a imaginilor mentale asociate în cea mai mare parte cu consecințele durerii (spre ex.: „Nu sunt în stare să devin mamă”) sau cu originile durerii (spre ex: rememorarea experienței trăite în sala de operație).
De asemenea, femeile afectate de durerea cronică pelvină percep frecvent regiunea abdominală ca pe o zonă tabu. O asemenea credință le poate determina să adopte poziții inadaptate, care duc la lipsa senzațiilor și a controlului în această parte a corpului și pe care le putem considera responsabile de persistența durerii.
Și catastrofizarea, un tip de credință irațională, își face simțită prezența în cazurile de durere cronică pelvină, contribuind, printre altele, la apariţia unor emoții negative, precum frica și neputința. În plus, femeile ajung să evite activitățile legate de debutul durerii, perpetuând astfel o stare de inadaptare.
Depresia la pacientele cu durere cronică pelvină
Se poate constata o prevalență ridicată a depresiei în durerea cronică pelvină, nivelul simptomelor depresive întâlnite la femeile afectate fiind similar cu cel al persoanelor care suferă de alte tipuri de durere cronică. Printre simptomele depresive se numără preocupările somatice legate de boală și de durere, scăderea randamentului la locul de muncă, insatisfacția personală și sentimentul de eșec.
Pe lângă variabilele psihologice, se observă și o serie de variabile sociale în durerea cronică pelvină: caracteristicile socio-demografice, familia de origine, abuzurile sexuale și psihologice, calitatea vieții, funcționarea socială și profesională, satisfacția conjugală.
Calitatea vieții
Atunci când vorbim despre calitatea vieții ne referim la modul în care individul își evaluează propria viață, la punctul de vedere subiectiv pe care îl construiește cu privire la felul în care trăiește și se dezvoltă zi de zi. În cazurile de durere cronică pelvină, femeile constată o diminuare a calității vieții pe toate palierele: starea funcțională, capacitatea de a menţine interacţiunile sociale, sănătatea mentală, energia și vitalitatea, percepția despre sănătate.
Satisfacția conjugală
Femeile care suferă de durere cronică pelvină sunt predispuse la probleme sexuale și chiar la insatisfacție în activitatea sexuală. În acest context, pot apărea mai multe conflicte în viața sexuală a cuplului, afectând astfel calitatea relației conjugale în ansamblul ei.
***
Durerea a fost mult timp percepută ca un simptom consecutiv și firesc al anumitor tratamente medicale și chirurgicale, dar și ca un semn clinic care contribuie la stabilirea unui diagnostic. În ultima vreme, a crescut interesul comunității medicale pentru problema durerii și pentru etica îngrijirii, conducând la formarea unor practicieni specializați în sindroame dureroase.
Psihicul uman interacționează constant cu corpul. Nu trebuie să evităm aceast aspect esențial în ceea ce privește durerea. Psihicul și corpul cresc împreună încă din momentul nașterii, acționând permanent unul asupra celuilalt. Când corpului îi revine rolul principal, psihicul rămâne în continuare o parte importantă a distribuției. Când acțiunea pare că se mută pe teren psihologic, și în corp se desfășoară în paralel același scenariu.
De aceea, alături de susținerea medicală, intervenția psihologică reprezintă o componentă de bază a tratamentului durerii cronice. Cele două maniere de abordare a pacientei aflate în suferință sunt complementare, fără să se substituie una pe cealaltă. Psihoterapia tratează aspectele emoționale, cognitive, comportamentale și sociale care apar din cauza durerii cronice și care contribuie la disfuncțiile legate de durere. Psihoterapia permite o mai bună adaptare psihologică la durerea cronică, iar psihologul poate susține pacienta pe parcursul acestor încercări, oferindu-i instrumentele necesare pentru gestionarea durerii.
Obiectivele psihoterapiei pentru durerea cronică vizează, în primul rând, o mai bună funcționare a pacientei la nivel fizic, emoțional, social și profesional. Suportul psihologic ajută la îmbunătățirea calității vieții, a dispoziției, la identificarea tiparelor de gândire disfuncționale și la flexibilizarea acestora. Speranța, acceptarea durerii și optimismul sunt cei trei factori psihologici pozitivi care duc la scăderea intensității durerii și a simptomelor bolilor cronice.
